Polițiștii au aflat adevăratele motive pentru care românii se omoară între ei. S-a demonstrat științific! (EXCLUSIV)

Polițiștii au aflat adevăratele motive pentru care românii se omoară între ei. S-a demonstrat științific! (EXCLUSIV)
Polițiștii au studiat principalele particularități ale crimelor comise în România
Publicat: 04/09/2020, 21:06
Actualizat: 06/04/2021, 16:09

Specialiștii IGPR au stabilit principalele motive pentru care peste 70 de români s-au omorât între ei pe perioada stării de urgență. Un studiu realizat de Institutul de Cercetare și Prevenirea Criminalității a scos în evidență particularitățile crimelor comise de români.

Cele aproape șapte luni, timp în care, din cauza pandemiei de COVID-19, au avut un impact negativ asupra cetățenilor, care, din cauza depresiei provocate de izolare au devenit mai agresivi ca de obicei.

Acest lucru s-a regăsit și în statistica omorurilor pentru primele șapte luni ale anului, când autoritățile au înregistrat, la nivel național, 120 de crime, dintre care nu mai puțin de 72 au avut loc în starea de urgență.

În plus, pentru că oamenii au fost constrânși să petreacă foarte mult timp împreună, aproape jumătate din aceste fapre deosebit de grave au fost îndreptate împotriva unui membru de familie.

Un studiu realizat de specialiștii Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în ceea ce privește „particularitățile socio-demografice ale omorurilor comise în România”, a relevat faptul că, per ansamblu, cele mai multe omoruri se produc pe fondul unor conflicte spontane, iar răzbunarea, ura și dușmănia față de o persoană „constituie cauza producerii a mai mult de o zecime dintre omoruri”.

Cele mai multe victime sunt bărbați

Anchetatorii susțin că, analizându-se mobilul omorului, în funcție de sexul victimei, s-a constatat că cel mai frecvent bărbații sunt uciși în urma unor conflicte spontane (aproape jumătate dintre faptele de omor ce au avut ca victime bărbați au fost comise pe fondul unor conflicte spontane).

Alte cauze cu o pondere importantă în totalul faptelor de omor cu victime bărbați sunt răzbunarea, ura și dușmănia față de o persoană și conflictele vechi între membrii familiei, dar altele decât cele de cuplu.

În același timp, s-a mai constatat că, cea mai frecventă cauză pentru care sunt ucise femeile este gelozia, motiv înregistrat într-o cincime din cazuri.

Acolo unde nu a fost vorba despre gelozie, sun polițiștii, crimele s-au comis pe fondul unor conflicte vechi, cronice în cuplu, în fostul cuplu sau pe fondul unor conflicte spontane.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...